Orăstie

 

Orăștie, mai demult Oroșteiu, (în dialectul săsesc Bros, în germană Broos, Brosz, maghiară Szászváros – în traducere Orașul sașilor; latină Saxopolis) este un municipiu situat în județul Hunedoara, România.

Istoric

Cele mai recente cercetări arheologice au scos la iveală numeroase dovezi materiale aparținând culturii neolitice “Turdaș”, dar și epocilor ulterioare. Descoperiri întâmplătoare au confirmat dezvoltarea unei civilizații romane înfloritoare. În perioada secolelor III-X comunitățile daco-romană și apoi română au fost obligate să adopte un nou mod de existență , retrăgându-se în zone mai puțin accesibile, din fața valurilor de popoare migratoare.
Conducerea orașului era asigurată de un sfat ce se va numi mai târziu magistratură, care avea în fruntea sa un jude regal, amintit pentru prima dată în anul 1367, în persoana unui oarecare Cristian.

In secolele XIV-XV, Orăștia oscilează între statutul de oraș si cel de târg. Ea s-a dezvoltat ca centru politico-administrativ scăunal, dar din pricina numeroaselor năvăliri turcești, a războaielor interne, molimelor, va decădea în starea de târg, cum este consemnată la sfârșitul secolului al XV-lea. Se înregistrează acum abia 159 gospodării față de 334, câte erau în anul 1334. În aceeași perioadă, în funcția de juzi regali ai Orăștiei vor fi numiți mai mulți membri ai familiei Olah, între care îi amintim pe Ladislau, Matei, Ștefan și apoi Matei, fiul lui Ștefan.

În epoca de început a Principatului, așezarea de pe Mureș a trebuit să facă față încartiruirilor de trupe imperiale și apoi luptelor confesionale dintre locuitorii orașului. Trebuie amintit faptul că circa 100 de archebuzieri din orașul Orăștie participă, în anul 1595, în oastea lui Sigismund Bathory, care a venit în sprijinul lui Mihai Viteazul, imediat după Bătălia de la Călugăreni. După dispariția lui Mihai Viteazul se abat asupra orașului noi nenorociri. În toamna anului 1602, generalul Basta încartiruia în oraș 400 de soldați austrieci, care se dedau la numeroase jafuri și omoruri.

Instaurarea dominației habsburgice în Transilvania va însemna obligații în plus pentru orașul de pe Mureș, privind încartiruirile, aprovizionarea cu alimente și furaje, contribuții în bani, asigurarea de atelaje pentru transport etc. În secolul al XVIII-lea, datorită foametei, ruinei economice, a perpetuei mișcări demografice, un alt flagel, ciuma, va lovi populația orașului. În anul 1717-1718 molima va face ravagii în rândul locuitorilor din oraș și din satele înconjurătoare. Ciuma reizbucnește în anul 1738, înregistrându-se 156 de morți și 67 de contaminați.

Orăștia s-a remarcat de-a lungul secolelor prin statutul său de centru cultural. Încă din anul 1582 se tipărea aici Palia, prima traducere românească a celor 2 cărți de la început ale Vechiului Testament. În același timp s-au dezvoltat instituții de învățământ care atrag elevi și profesori din Transilvania și Banat. La sfârșitul secolului al XVI-lea și în cel următor va funcționa aici o școală reformată al cărei rector va fi, între anii 1667-1669, Mihail Halici, fiul unui nobil român din Caransebeș, un umanist instruit la școli din Anglia și Olanda.

La începutul secolului al XVIII-lea sunt consemnate și scolile primare, ortodoxă și greco-catolică, ale românilor. În urma deciziei sinodului de la Alba Iulia din 7 octombrie 1697, biserica românească din Transilvania s-a unit cu Biserica Romei (vezi Biserica Română Unită cu Roma). După numeroase influențe venite mai ales din partea mitropolitului sârb din Karlovitz, o parte a românilor transilvăneni au decis să abandoneze ascultarea canonică față de papa de la Roma și față de episcopiul român de la Blaj, primind pe preoții sârbi trimiși de la Karlovitz. În ciuda disputelor inițiale, cele două biserici au ajuns să conviețuiască în pace, până la desființarea Bisericii Române Unite de către regimul comunist (1948). În momentele istorice deosebite pentru istoria românilor, cele două biserici, ortodoxă și greco-catolică, au acționat în folosul intereselor națiunii.

În perioada revoluției de la 1848, Orăștia este încadrată în planurile militare ale celor doi combatanți, austrieci si maghiari. În apropierea orașului, în urma unei scurte bătălii, ungurii pierd 2 tunuri și 230 de combatanți, morți și răniți, și se retrag spre Simeria pentru a aștepta noi întăriri. În timpul bătăliei, generalul Józef Bem a fost lovit de un glonte în mâna dreaptă, fiindu-i sfărâmat degetul mijlociu.

http://ro.wikipedia.org