Vacaresti – Conacul

 

Vacaresti-Conacul

[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_1130856.jpg]40860
[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_1130862_3_4_tonemapped.jpg]40530
[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_1130865.jpg]39540
[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_1130869.jpg]39010
[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_1130870.jpg]38680
[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_1130874.jpg]38040
[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_1130877_8_9_tonemapped.jpg]37530
[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_1130884.jpg]36830
[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_1130888_89_90_tonemapped.jpg]36650
[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_8291284.jpg]36210
[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_8291290.jpg]35700
[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_8291297.jpg]35590
[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_8291299.jpg]35420
[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_8291300.jpg]35210
[img src=http://www.mycountry.ro/wp-content/flagallery/vacaresti-conacul/thumbs/thumbs_8291304.jpg]34920


Vatra fara jar de suflet

In urma cu 130 de ani, o copila cu ochi inteligenti si luminosi pasea visatoare prin parcul conacului de la Vacaresti. Dincolo de umbra arborilor cu coroana deasa, se opri sa priveasca valea Dambovitei. In vatra Vacarestilor poposise o toamna aurie si blanda. In zarea indepartata, cerul senin ascundea sub mantia albastra verdele tomnatic al campiilor. Pentru o clipa simti ca timpul se opreste in loc, asteptand o minune. La marginea dintre cer si pamant aparu din adancuri o coroana de aur care urca stralucind pe cerul albastru. O bucurie imensa o cuprinse pe copila, care batu incantata din palme. Coroana de aur stralucea pe deplin in inaltul cerului. Deasupra padurii se starni un vuiet amarnic si coroana de aur se prabusi, in mii de farame, in tumultul apelor. Din ochii copilei Elena izbucnira lacrimi fierbinti. O ursita napraznica tocmai isi incepuse menirea.

Sarbatoarea din vatra Vacarestilor

Pe scena ridicata in parcul Vacaresti formatiile de dansatori din Aninoasa, Dragomiresti si Produlesti danseaza cu foc. Braul pe opt si braul pe sase. Sarba ca la Runcu si sarba ca la Malu cu Flori. Ca la Breaza si hora de la Cornatel. Si iar braul pe opt. Batranii din parc aplauda. Inima le bate mai puternic, obrajii se coloreaza in rosu si parca simt ca la spectacol a venit si tineretea lor navalnica. La Vacaresti se desfasoara „Zilele Comunei”. Caracterizarea generala a unor astfel de manifestari: „sarbatoare si voie buna!”. Lumea aplauda. Au urcat pe scena cunoscutii interpreti de muzica populara, care fara indoiala sunt si cei mai indragiti. Undeva, in spatele scenei se zaresc niste ruine. Sunt zidurile fostei biserici de pe conacul Vacarestilor. Atat a mai ramas din vatra. Trei ziduri vechi si triste.

Dinastia poetilor

Timp de peste un secol, intre 1740 si 1850, spiritualitatea romaneasca a fost dominata de geniul poetilor Vacaresti. Ienachita Vacarescu, cu cei doi fii, Alecu si Nicolae Vacarescu si cu nepotul Alecu Vacarescu au reprezentat o stralucitoare stea in patru colturi care a luminat cultura din Tara Romaneasca. Cei patru precursori ai iluminismului si ai poeziei romanesti si-au asumat rolul ingrat de deschizatori de drumuri care este intotdeauna supus criticilor si erorilor. Spiritul cultivat al celor patru boieri le-a transformat opera intr-o imensa avere culturala pe care au lasat-o drept mostenire poporului roman: „cresterea limbei romanesti si a patriei cinstire…”. Cine citeste opera poetilor Vacaresti afla ca atunci s-a nascut poezia care avea sa astepte venirea pe pamant a Luceafarului Eminescu.

Slujba si speech-uri langa ruine

Ceremonia oficiala si slujba religioasa au avut loc langa ruinele fostei biserici din vatra Vacarestilor. Primarul Florinel Voicu are emotii. Rosteste patetic discursul oficial al manifestarii dedicate implinirii a 493 de ani de atestare documentara a comunei. Urmeaza cu discursuri reprezentantul Consiliului Judetean si al Guvernului in teritoriu. Nimeni nu uita sa aminteasca in cuvantare despre poetii Vacaresti si despre mareata lor mostenire. Ma uit in jur. Din cea materiala s-a ales praful. Trei ziduri in ruina si un parc in care doar copacii mai poarta amintirea unui trecut fastuos. Iarba, nu! Iarba e iarba si in zilele cand nu au loc „Zilele comunei” o mai pasc gastele si caii. Soborul de preoti canta „Vesnica pomenire”. Pun si eu mana pe coliva, pentru a-i pomeni pe luminatii boieri, in curtea carora ne aflam. Printre sutanele celor trei poeti zaresc valea raului Dambovita, deasupra careia pluteste un abur. Cred ca sunt spiritele celor patru poeti care au venit sa asiste la „Zilele comunei”. Si sa asculte sarba de la Runcu.
Urmasii Vacarestilor. Batranii
Constantin Sandu are 92 de ani. Este imbracat la costum si are prinsa pe rever o decoratie: „Virtutea militara”. Se tine inca drept si vorbeste ca la cincizeci de ani. Doar ochii sunt putin mai umbrosi, reflectand in ei atata amar de ani prin care a trecut. Este insotit de nepoata, Jeni Varjoghe, educatoare la Ocnita. „Am fost mereu la serbarea comunei. Imi place sa vad atata lume si sa ascult muzica populara. Comuna noastra este cea mai frumoasa! Cand eram pe front, ma gandeam ca o sa mor si nu o sa mai vad plaiurile natale! A dat Dumnezeu sa vin acasa si am trait pana la varsta asta!”, povesteste batranul. Din coltul ochilor i-a tasnit o lacrima. Nepoata il mangaie pe obrajii batranesti. „Il iubesc mult pe tataia, vin mereu la tara, ca sa il vad si sa-l mangai! In copilarie adormeam cu povestile lui! Mi-a povestit de Odessa, de razboi! A suferit mult tataie!”, il compatimeste nepoata educatoare. Il strange in brate si batranul zambeste. Stejarii batrani si verzi mai plang si ei cateodata.

Copiii

Delia Eremia este imbracata de sarbatoare si este tare mandra. Este in clasa a VII-a si vrea sa devina cantareata. „Astazi este ziua nationala a Vacarestiului si o sa cant si eu pe scena!”, ma anunta bucuroasa. Valentina Bucura este in clasa a VI-a si este hotarata sa devina handbalista. „Stii al cui a fost parcul?”, o intreb. „Da, aici a trait Elena Vacarescu, cu familia ei. A fost o mare poeta, care a scris in limba romana si in limba franceza! Aici au fost niste beciuri care duceau pana la Turnul Chindiei din Targoviste!”, imi dezvaluie Valentina taina. O tine strans de mana pe sora ei mai mica, Iuliana. Are mereu grija de ea, pentru ca mama este plecata in Italia, la munca. „In San Marcelo! Dupa ce termin scoala, plec si eu in Italia!”, ma anunta. „Si tu?” Sora cea mica da indaratnic din cap. Nu, ea nu pleaca! Vrea la Vacaresti! Bravo, Iuliana! Sa-i convingi pe toti din clasa ta sa faca la fel! Fetele ma invita sa trec mai tarziu pe la scena, sa le aud cum canta. Le promit ca voi veni si se bucura. „Sa ne dati la ziar si pe noi!”, ma roaga Delia. Deh, artista tot artista!
Poporenii
Gheorghe Dumbrava este amplasat strategic langa automatul de bere. Bea o bere la pahar de plastic. Gratis! Asa e la ziua comunei! A fost si acum doi ani. „Parcul l-a lasat mostenire vacarestenilor, cucoana boieroaica Elena Vacarescu!”, spune sigur pe el. Ar fi fost bine sa fi fost asa! Gabriel Marin se racoreste tot cu bere. Il corecteaza pe consateanul sau. „Parcul este in proprietatea Academiei Romane, dar il ingrijeste Primaria! Cat poate si ea! Cand eram copil, aici am facut gradinita. De atunci si pana acum nu s-a facut nicio investitie pentru restaurarea lui! A ramas doar un loc de joaca pentru copiii din zona!”. Ma imbie sa beau o bere la pahar din plastic. Refuz politicos, dar tot se supara. „Pe caldura asta, zau asa, o bere rece merge!”, insista cu regret in glas. Nu intelege cum pot exista pe pamant oameni care nu beau bere.

Intelectualii

Florea Ungureanu a fost strungar. Acum este judecator si presedinte al Tribunalului Dambovita. Copilaria si adolescenta sa sunt legate de sat. „De fiecare data cand revin in sat, devin un sentimental!”, marturiseste. Crede ca ar fi fost si un primar bun, pentru ca are o mare capacitate de adaptare. Este bucuros ca a primit diploma de cetatean de onoare al comunei. Nu suport si il intreb cu ce se mai imbraca justitia romana. „Din interior se simte o schimbare. Vom avea parte si de o haina deosebita in acest an: noul sediu al Tribunalului din Targoviste!”. Nelu Anca a primit tot astazi diploma de cetatean de onoare al comunei. Este tot jurist de profesie si lucreaza ca avocat. Vorbeste cu multa pasiune despre vatra Vacarestilor. „Traditia Vacarestilor s-a stins in 1949, odata cu colectivizarea. Cladirile si parcul au fost ocupate de Gospodaria Agricola Colectiva. Din ordinul liderilor comunisti care au venit din Bucuresti la conacul de la Vacaresti. Atunci s-a distrus tot ceea ce amintea de luminatii boieri munteni. O zi si o noapte, presedintele GAC-ului, impreuna cu instructorul de partid au taiat cu barda icoanele din lemn. Parcul, in suprafata de 5,9 de hectare, lasat de Elena Vacarescu prin testament Academiei Romane, a ajuns in paragina. Nu s-au facut niciodata investitii de restaurare. Ma doare sufletul cand vad cum a ajuns vatra Vacarestilor! Incerc sa vorbesc despre acest subiect in dreapta si in stanga, dar pentru lumea grabita si ipocrita de astazi, subiectul nu mai prezinta interes! Trebuie sa recastigam constiinta valorilor inaintasilor si sa crestem o generatie de tineri luminati de spirit, nu numai de valorile materiale. Dinastia Vacarestilor face parte din spiritul national!”. Daca este asa, de ce nu se face nimic pentru ca memoria Vacarestilor sa fie permanent vie?

O viata sub semnul ursitei

Intre 1864 si 1947 o mare poeta din osul Vacarestilor a dominat spiritualitatea romana si franceza. Elena Vacarescu, prima femeie membra a Academiei Romane, a copilarit la Vacaresti, in vatra boierilor poeti. Frumusetea dulce a acestor meleaguri i-au sadit in suflet puterea de a visa si de a iubi peste felul de a fi al pamantenilor. Inteligenta, rafinata si culta, a devenit in tineretea ei navalnica, domnisoara de companie a reginei Elisabeta, sotia Regelui Carol I. Nelumeasca intalnire cu printul Ferdinand i-a adus o iubire pe cat de inaltatoare, pe atat de nefericita. Cei doi indragostiti s-au logodit pe ascuns, jurandu-si credinta vesnica. Destinul a vrut ca fratii lui Ferdinand sa renunte la tron si ca responsabilitatea de viitor rege sa cada pe umerii indragostitului print. Regina Elisabeta nu s-a impotrivit niciodata acestei iubiri tainice. A tinut chiar si un jurnal in care si-a notat impresiile despre dragostea sincera dintre printul Ferdinand si Elena. Doi oameni din afara iubirii au hotarat, pe nedrept, destinele tinerilor. O camerista vicleana, care a copiat pe ascuns jurnalul reginei si careia istoria nu ii consemneaza numele, probabil pentru ca nu merita sa ramana in posteritate. Si un Prim-ministru, Lascar Catargiu, cu dulce vorba moldoveneasca, trasformata in pumnal infipt pe la spate. Acesta i-a reamintit Regelui Carol I ca o eventuala casatorie intre printul Ferdinand si Elena Vacarescu incalca statutul Casei Regale. Nefericitul print era sortit unei printese de sorginte regeasca. Din ratiuni absurde pentru doua inimi indragostite, cei doi au fost exilati si separati, iar Elena Vacarescu, cea mai cultivata romanca din acea vreme, nu a mai devenit Regina Romaniei. Se spune ca atunci cand ajungi aproape de stele si nu reusesti sa ramai langa ele, ai avut la nastere doua ursitoare: una buna care ti-a urat sa fii acolo sus si sa stralucesti ca stelele si una rea, care a ramas ultima si a turnat in ursita otrava neimplinirii.

Iubire de poeta

Stabilita la Paris, Elena Vacarescu a facut mare cinste inaintasilor ei si neamului romanesc. Nu s-a casatorit niciodata, ramanand fidela unei singure iubiri, cea traita alaturi de Ferdinand. Dupa despartire, corespondenta dintre cei doi indragostiti a continuat pana la moartea Regelui Ferdinand, in anul 1927. Desi au avut parte de onoruri si de glorie, au murit nefericiti, pentru ca n-au putut sa se mangaie decat cu gandul. Intr-o lume infricosata, trecuta pentru prima oara printr-un razboi distrugator si terifiant prin omniprezenta mortii, drama lor nu a mai impresionat pe nimeni. Chiar si in rafinatul Paris, Elena Vacarescu nu a uitat niciodata de locul copilariei, de Vacarestii Dambovitei, de care o lega „o vraja a amintirii”. Locul acela, vatra inaintasilor ei, fusese locul de suflet al tuturor poetilor Vacaresti. Cu inteligenta ei remarcabila, Elena Vacarescu a intuit acest lucru. Si a hotarat sa cinsteasca memoria Vacarestilor, donand prin testament vatra poetilor, Academiei Romane.

Vacaresti si Epigoni

Mostenirea spirituala a poetilor Vacaresti reprezinta un izvor al devenirii noastre spirituale, iar testamentul literar lasat de Ienachita Vacarescu este o porunca sacra care tine de limba romana si de patria ei. In vatra Vacarestilor insa, nu se face mai nimic pentru respectarea si cunoasterea dinastiei poetilor. „Festivalul anual de cultura intitulat Mostenirea Vacarestilor se desfasoara cand la Targoviste, cand la Pucioasa, sau in orice alta locatie decat in vatra Vacarestilor de la Vacaresti!”, spune cu amaraciune primarul Florinel Voicu. Primaria a incercat sa sesibilizeze Academia Romana cat si diverse organisme culturale nationale si internationale despre necesitatea unor investitii care sa transforme vatra Vacarestilor intr-un centru de creatie si cultura. „Nu am reusit sa facem nimic! Nici Fundatia Elena Vacarescu de la Paris, nu a reusit sa faca nimic! In vatra Vacarestilor jarul este stins!”, concluzioneaza primarul. De zeci de ani, nimeni nu se ocupa de proprietatea Vacarestilor, pentru a-i reda acesteia forta de mostenire spirituala. Mai recent, Academia Romana se ocupa de mostenirea…. materiala! „In prezent, Academia Romana lupta sa obtina in proprietatea sa 200 de hectare de padure, despre care dansii sustin ca ar fi fost proprietatea poetilor Vacaresti. Trimit pe capul nostru la Primarie fel de fel de juristi, care incearca sa ne convinga sa cedam Academiei Romane 200 de hectare de padure! De parc si de mostenirea spirituala nu se ocupa nimeni!”, se plange primarul Florinel Voicu.

Doua testamente

Ienachita Vacarescu a lasat romanilor un testament literar. Cu siguranta, nu ne situam la inaltimea mesajului sau spiritual, vazand cum romanii au uitat de poetii Vacaresti. Elena Vacarescu a lasat Academiei Romane un testament material. Cu siguranta, nu suntem la inaltimea acestui mesaj, vazand cum arata astazi vatra Vacarestilor. In ziua in care cele 200 de hectare de padure vor intra in posesia Academiei Romane, cuiva ii va fi probabil mai bine. In niciun caz, insa, „ limbei si patriei” romane! Spiritul nemuritor al Vacarestilor nu ne va ierta niciodata pentru nesocotirea poruncilor de bine. Daca nu vom arunca de pe noi mantaua de epigoni, vom avea parte de blestemele testamentelor. Si vom deveni o natiune de ignoranti. O turturea amarata.

Teodor Seran