Parcul Natural Apuseni

 


Parcul Natural Apuseni este situat în vestul României, în partea central-nord-vestică a Munţilor Apuseni, întinzându-se pe o parte din masivele Bihor la sud şi Vlădeasa la nord, pe teritoriul administrativ a trei judeţe (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%).

Localizată în inima Transilvaniei, şi găsindu-se relativ aproape de oraşul Cluj-Napoca, vechi centru universitar, zona din Munţii Apuseni actualmente inclusă în Parcul Natural Apuseni a fost vizitată şi studiată încă de pe vremea Imperiului Austro-Ungar.

Cele mai vechi trasee turistice din zonă, datând de prin anii 1900, au descrise şi marcate de către Czárán Gyula, un neobosit călător pe meleagurile Apusenilor.
Primele iniţiative în vederea constituirii unui parc în această zonă îi aparţin lui Emil Racoviţă, care la primul Congres al Naturaliştilor din România din aprilie 1928 a formulat clar scopul şi obiectivele creării unei arii protejate de dimensiuni mari în Munţii Apuseni.

Relieful se caracterizează printr-o succesiune de culmi prelungite şi domoale, pe alocuri apărând chiar mici platouri, ca rezultat al unei eroziuni îndelungate, formate în mai multe etape geologice.

Exocarstul include forme de referinţă precum bazinul endoreic Padiş – Cetăţile Ponorului, câmpuri de lapiezuri (Bătrâna – Călineasa), platouri dolinare haotice (Lumea Pierdută, Groapa de la Barsa), uvale de mari dimensiuni (Bălileasa), văi carstice (Gârdişoara – Gârda), chei (Ordâncuşa), defilee (Arieşul Mare), şi nu în ultimul rând 2 dintre cele mai mari ponoare din Europa: Cetăţile Ponorului şi Coiba Mare.

Endocarstul cuprinde peste 1500 de peşteri şi avene cu caracteristici morfogenetice aparte pentru fiecare dintre cele 3 unităţi geomorfologice majore care includ roci carstificabile: Platoul Padiş – Scărişoara, grabenul Someşului Cald şi zona piemontană (spre Depresiunea Beiuşului). [...]

www.parcapuseni.ro